Despre Fasciita plantara / Fasceita plantara
Fasciita plantară apare din cauza iritației degenerative a originii fasciei plantare la nivelul tuberozității calcaneene mediale a călcâiului și a structurilor perifasciale din jur. Fascia plantară este compusă din 3 segmente care își au originea în calcaneu și joacă un rol esențial în menținerea biomecanicii normale a piciorului, oferind suport esențial pentru arcul plantar și acționând ca un amortizor de șocuri. Absența celulelor inflamatorii caracterizează această afecțiune, în ciuda denumirii sale.
Informații Utile
În intreaga lume milioane de persoane suferă anual de dureri de călcâi, fasciita plantară fiind una dintre principalele cauze. Deși are o origine multifactorială, stresul provocat de suprasolicitare este adesea cauza principală, manifestându-se prin durere ascuțită și localizată la nivelul călcâiului și, ocazional, un pinten calcanean. Abordările non-chirurgicale sunt principalele metode de tratament, însă durerile recurente pot fi frustrante atât pentru pacienți, cât și pentru furnizorii de servicii medicale.
Etiologia fasciitei plantare este multifactorială, dar majoritatea cazurilor rezultă din stresul provocat de suprasolicitare. Prezentarea clasică include o durere ascuțită și localizată la nivelul călcâiului. Ocazional, poate fi identificat un pinten calcanean ( radiografie glezna-picior in incidenta laterală, pinten calcanean și pinten calcanean plantar). Fasciita plantară nu este ușor de tratat, iar nemulțumirea pacienților este frecventă în majoritatea tratamentelor. Gestionarea non-chirurgicală tratează majoritatea cazurilor, dar recurența durerii se dovedește crescuta.
Fasciita plantară este adesea o leziune cauzată de suprasolicitare, în principal din cauza tensiunii repetitive care provoacă micro-rupturi ale fasciei plantare. Totuși, această afecțiune poate apărea și din cauza traumelor sau a altor cauze multifactoriale. Printre factorii predispozanți se numără piciorul plat (pes planus), piciorul scobit (pes cavus), limitarea dorsiflexiei gleznei, statul prelungit în picioare sau săriturile frecvente, precum și pronația sau supinația excesivă. Pes planus poate provoca o tensiune crescută la originea fasciei plantare. Pes cavus poate provoca o tensiune excesivă asupra călcâiului deoarece piciorul nu se evertează eficient și nu absoarbe șocurile. Tensiunea în gastrocnemius, soleus și alte mușchi situați în partea posterioară a piciorului este comună la pacienții cu această afecțiune. Mușchii încordați pot altera biomecanica normală a mersului.
Aproximativ 50% dintre pacienții cu această afecțiune au, de asemenea, pinteni calcaneeni, dar aceștia nu sunt cauza principală. Fasciita plantară este adesea asociată cu alergătorii și persoanele în vârstă, dar alți factori de risc includ obezitatea, atrofia perniței călcâiului, îmbătrânirea, ocupațiile care necesită statul prelungit în picioare și purtarea de greutăți. Fasciita plantară nu are în aproximativ 85% din cazuri factori sistemici cunoscuți sau altfel spus o cauza evidenta.
Fasciita plantară este cea mai frecventă cauză de durere de călcâi prezentată în ambulatoriu. Această afecțiune reprezintă aproximativ 10% din leziunile legate de alergare și între 11% și 15% din toate simptomele piciorului care necesită îngrijire medicală profesională. Fasciita plantară apare la aproximativ 10% din populația generală, iar 83% dintre acești pacienți sunt adulți activi care lucrează, cu vârste între 25 și 65 de ani. Incidența maximă este în rândul populației generale cu vârste între 40 și 60 de ani. Fasciita plantară poate fi prezentă bilateral în aproximativ o treime din cazuri. În plus, s-a observat o prevalență mai mare a fasciitei plantare la femei comparativ cu bărbații, la cei cu vârste între 45 și 64 de ani față de cei între 18 și 44 de ani, și la cei cu un indice de masă corporală >25 kg/m². Unele studii arată că ratele de prevalență în rândul alergătorilor sunt de până la 22%.
Această afecțiune este, în principal, un proces degenerativ. Pe lângă modificările degenerative, constatările histologice includ țesut de granulație, micro-rupturi, dezorganizare a colagenului și o lipsă notabilă de inflamație tradițională. Evaluarea prin ecografie dezvăluie adesea calcificări, rupturi intra-substanțiale și îngroșarea și heterogenitatea fasciei plantare. Aceste modificări, observate frecvent la ecografie, sugerează o afecțiune noninflamatorie și o disfuncție a vaselor de sânge. Un studiu a inclus imagistică prin rezonanță magnetică care a arătat fasciită cronică în 8 cazuri și o ruptură veche a fasciei plantare la 30 de pacienți. Micro-rupturile apar din cauza stresului repetitiv al statului în picioare și al suportării greutății, inițiind astfel afecțiunea. Întinderea constantă a fasciei plantare duce la degenerarea cronică a fasciei, provocând în cele din urmă durere în timpul somnului sau în repaus.
Pacienții se prezintă adesea cu un istoric de durere progresivă la nivelul călcâiului inferior și medial, dar durerea poate iradia proximal în cazurile mai severe. Aceștia descriu adesea durerea ca fiind ascuțită și mai intensă la primii pași după ce se ridică din pat dimineața. Perioadele lungi de stat în picioare sau, în cazurile severe, perioadele prelungite de stat pe scaun vor agrava, de asemenea, simptomele. Durerea scade adesea odată cu mersul sau la începutul unei activități sportive, dar crește pe parcursul zilei pe măsură ce activitatea se intensifică. Durerea poate fi, de obicei, reprodusă prin palparea tuberculului calcanean medial plantar la locul de inserție al fasciei plantare pe osul călcâiului. Dorsiflexia pasivă a piciorului și degetelor poate reproduce durerea. Testul „windlass” sau „Jack” implică în mod specific reproducerea activă a durerii prin dorsiflexia pasivă a primei articulații metatarsofalangiene, iar testul este pozitiv dacă durerea este declanșată. Constatările secundare pot include un tendon al lui Ahile tensionat, pes planus sau pes cavus.Evaluarea mersului pacientului pentru a identifica factorii biomecanici sau factorii predispozanți menționați anterior poate fi, de asemenea, benefică. Atunci când se diagnostichează fasciita plantară, ar trebui să se ia în considerare, în diagnosticul diferențial, contuzia sau atrofia perniței de grăsime, fracturile de stres și compresiunile nervoase, cum ar fi sindromul tunelului tarsian.
Fasciita plantară este un diagnostic clinic, iar imagistica nu este necesară. Un medic poate lua în considerare obținerea de radiografii sau evaluarea prin ecografie dacă istoricul sau examenul fizic indică alte leziuni sau afecțiuni sau dacă pacientul nu se îmbunătățește după o perioadă rezonabilă de timp. Radiografiile și evaluarea ecografică pot arăta calcificări în țesuturile moi sau pinteni calcaneeni pe aspectul inferior al călcâiului. În plus, ecografia poate arăta îngroșarea și umflarea fasciei plantare, un aspect tipic. Dacă pacientul nu răspunde la terapia conservatoare după perioade mai lungi, medicul poate lua în considerare comandarea unei imagistici prin rezonanță magnetică pentru a evalua rupturi, fracturi de stres sau defecte osteocondrale.
Prezența fasciitei plantare poate fi identificată pe imagistica prin rezonanță magnetică prin îngroșarea fasciei plantare și un semnal crescut pe imaginile cu recuperare prin inversiune cu timp de întârziere și secvența tau scurtă. Scintigrafia cu technetiu este o altă metodă de diagnostic care poate localiza cu succes focarul inflamator și exclude prezența unei fracturi de stres.
Ghidat de nivelul durerii, odihna relativă față de activitatea care provoacă durerea ar trebui să fie primul tratament. Aplicarea de gheață după activitate, precum și administrarea de medicamente antiinflamatoare nesteroidiene, orale sau topice, pot ajuta la ameliorarea durerii. Studiile arată că masajul profund prin fricțiune al arcului și al zonei de inserție, împreună cu prescripția de talonete sau orteze și atele de noapte, pot oferi beneficii. Inserțiile prefabricate de silicon pentru călcâi, împreună cu exercițiile de întindere, pot fi de asemenea utile. Furnizorii de servicii medicale ar trebui să educe pacienții cu privire la întinderea corectă și reabilitarea fasciei plantare, a tendonului lui Ahile, a gastrocnemiusului și a soleusului.
Dacă durerea nu răspunde la măsurile conservatoare, ar trebui luate în considerare tehnici mai avansate sau invazive, cum ar fi terapia cu unde de șoc extracorporeale, toxina botulinică de tip A sau diverse injecții, inclusiv plasmă autologă bogată în trombocite, infiltratii cu corticosteroizi. Tehnicile mai avansate și invazive ar trebui combinate cu terapiile conservatoare. Chirurgia ar trebui să fie ultima opțiune dacă acest proces a devenit cronic și alte terapii mai puțin invazive au eșuat. Este necesară o perioadă minimă de 6 săptămâni pentru terapie, indiferent de tratamentul selectat. Simultan, se recomandă întinderea, aplicarea de gheață și bandajarea călcâiului. O atelă de noapte poate ajuta pacienții cu dureri recalcitrante.
Chirurgia trebuie rezervată ca ultimă soluție, de obicei pentru pacienții care nu răspund la terapia nonoperatorie timp de cel puțin 6 până la 12 luni. Luați în considerare efectuarea unei fasciotomii printr-o abordare deschisă sau endoscopică. Cu toate acestea, eliberarea chirurgicală nu garantează un rezultat de succes. Complicațiile intervenției chirurgicale includ leziuni nervoase, ruperea fasciei plantare și aplatizarea arcului longitudinal. Rămâne neclar dacă întinderea sau controlul intensității alergării poate preveni fasciita plantară. Încălțămintea care absoarbe șocurile poate fi de ajutor. Rezultatele studiilor au constatat că o orteză conturată pentru picior a redus leziunile comparativ cu o talpă plană. Sunt necesare mai multe cercetări pentru a determina eficacitatea acesteia.
Diagnostice diferențiale posibile includ următoarele:
Leziuni ale calcaneului
Infecție
Durere osoasă cauzată de anemia cu celule secera
Contuzie osoasă
Durere neuropatică
Tendinită
Osteoporoză
Malignitate
Considerarea și evaluarea acestor afecțiuni sunt esențiale pentru un diagnostic precis și un tratament adecvat.
Aproximativ 75% dintre cazuri se rezolvă spontan în termen de 12 luni. Aproximativ 5% dintre cazuri necesită intervenție chirurgicală, dar rezultatele nu sunt întotdeauna pozitive. Chiar și cu tratament, rezolvarea simptomelor poate dura săptămâni sau luni. Morbiditatea cauzată de fasciita plantară este semnificativă, deoarece afecțiunea necesită timp de odihnă de la muncile fizice intense și sporturi. Unele persoane necesită un dispozitiv de mers pentru a evita suportul greutății.
Complicațiile fasciitei plantare includ următoarele:
Ruptura completa a fasciei plantare mai ales dacă se folosesc injecții cu corticosteroizi
Necroza perniței de grăsime
Aplatizarea arcului
Pacienții ar trebui încurajați să-și întindă picioarele în mod regulat, mai ales înainte și după exerciții fizice. În plus, trebuie să li se ofere sfaturi privind încălțămintea adecvată, deoarece purtarea de încălțăminte care oferă suport și amortizare corespunzătoare poate ajuta la reducerea riscului de dezvoltare a fasciitei plantare. De asemenea, pacienții ar trebui încurajați să-și crească treptat nivelul de activitate pentru a evita leziunile cauzate de suprasolicitare și pentru a menține o gestionare sănătoasă a greutății.
După diagnosticul de fasciită plantară, o abordare cuprinzătoare și centrată pe pacient este esențială pentru o gestionare eficientă. Această afecțiune, deși adesea auto-limitativă cu simptome care se rezolvă în termen de 12 luni, necesită un urmarire atentă și luarea în considerare a strategiilor de tratament individualizate. Simptomele persistente, în special în scenariile cronice, necesită o abordare mai nuanțată. Această intervenție implică explorarea terapiilor avansate și evaluarea mersului și a factorilor biomecanici pentru corectare potențială prin reînvățarea mersului. Deși injecțiile cu corticosteroizi oferă o ameliorare pe termen scurt, eficacitatea lor pe termen lung este limitată. În plus, există dovezi contradictorii privind eficacitatea tratamentelor avansate, cum ar fi plasma bogată în trombocite, proloterapia cu dex și terapia cu unde de șoc extracorporeale. Această informație subliniază importanța unui tratament personalizat, punând accent pe urmarire, educația pacientului și selecția judicioasă a intervențiilor în funcție de nevoile în continuă schimbare ale persoanelor cu fasciită plantară.
Abordarea interdisciplinara a fasciitei plantare este preferabilă, deoarece niciun tratament unic nu funcționează pentru toată lumea. Fasciita plantară afectează multe persoane, de obicei tinerii și sportivii fiind principalele grupe de bolnavi de fasciita. Afecțiunea poate fi infirmizanta dacă nu este gestionată corespunzător. Asistenta medicală, farmacistul si fizioterapeutul coordonati de medicul ortoped sunt esențiali în gestionarea simptomelor și educația pacientului. Pacienții ar trebui să fie informați că îmbunătățirea simptomelor poate dura săptămâni sau luni. În plus, pacientul poate trebuie să urmeze un program de fizioterapie si/sau să poarte o atelă de noapte. Pacienții ar trebui instruiți cum să întindă fascia plantară prin exerciții acasă.
În plus, obținerea unor încălțări cu suport adecvat pentru arcul plantar longitudinal intern poate necesita consultarea unui podiatru. Educați, pacienții trebuie să evite perioadele lungi de stat în picioare. Pierderea în greutate și întinderea înainte de a începe un program de exerciții sunt esențiale. Recomandați persoanelor cu simptome acute să evite mersul desculți și să limiteze exercițiile repetitive care traumatizează călcâiul. Dacă acest plan de tratament eșuează, trimiterea la un chirurg ortoped este ultima soluție.
Fasciita plantară poate fi o afecțiune benignă, dar dacă tratamentul nu este condus corespunzător, poate deveni de-a dreptul infirmizanta și poate fi asociată cu dureri moderate până la severe. Aproximativ 70% până la 80% dintre pacienții cu fasciită plantară observă o reducere a simptomelor în 6 pana la 9 luni. Cu toate acestea, cel puțin 2-5% in unele statistici chiar până la 10% necesită eliberarea chirurgicală a fasciei plantare. Fasciita plantară la sportivi este asociată cu o frecventa ridicată a incidentei, și, chiar și atunci când este gestionată corespunzător, recidivele sunt frecvente(mai mult de 50%). Morbiditatea cauzată de fasciita plantară se datorează durerii în picior, dificultății de mers, limitării exercițiilor fizice și incapacității de a suporta greutatea. Uneori, mersul inegal poate duce și la leziuni ale articulațiilor genunchiului și șoldului.
Va doare calcaiul? Solicitati o consultatie!
Părerile Pacienților Noștri
Descoperă părerile și experiențele pacienților noștri, care atestă calitatea serviciilor noastre și rezultatele remarcabile în îngrijirea ochilor!
Aveți nevoie de ajutor?
Aveți o întrebare sau vreți să vă ajutam cu o programare? Alegeți metoda prin care doriți să ne contactați și hai să vorbim!